Dezvăluiri

Program de reparații pentru carierele miniere

Au fost aprobate fonduri pentru derularea unui program de mentenanță și reparații în subunitățile miniere ale Complexului Energetic Oltenia. Având în vedere vechimea, uzura ca urmare a activității în flux continuu periodic se produc avarii la circuitele de transport cărbune din carierele miniere.

Se are în vedere achiziția de agrafe tip în baza unui acord-cadru pentru subunitățile miniere din județele Gorj și Mehedinți. Bugetul aprobat de către Directoratul Complexului Energetic Oltenia este de peste 600.000 de lei fără TVA.

Potrivit companiei energetice, achiziționarea acestor produse este necesară pentru realizarea lucrărilor de mentenanță, a îmbinărilor la covoarele de cauciuc cu inserție textilă din dotarea carierelor.

Complexul Energetic Oltenia folosește un sistem complex de benzi transportoare din cauciuc, întins pe zeci de kilometri. Sistemele sunt utilizate pentru transportul cărbunelui din zona fronturilor de lucru în depozitele din subunitățile miniere sau chiar în depozitele termocentralelor, cum este cazul Sucursalei Electrocentrale de la Rovinari.

Alte circuite de benzi transportoare sunt folosite pentru transportul sterilului rezultat din descopertă la halde.

Dat fiind faptul că la nivelul Complexului Energetic Oltenia este în derulare un program de închidere a carierelor miniere și a subunităților, în anumite sectoare nu se mai investește în achiziții de benzi noi, ci în repararea celor existente.

La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată.( Cariera Jilț Nord, Cariera Pinoasa, Cariera Roșiuța și Cariera Roșia)

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *