România nu știe nici acum ce vrea. România însemnând clasa politică aflată la conducere în urma unor alegeri libere și corecte. Publicul știe tot timpul ce vrea. Dorește să trăiască mai bine. Nu pare complicat, însă pentru politicieni este. Pentru că este greu să ajungi la putere și să fii onest în același timp. În plus, cel puțin în țara noastră nu există niciun fel de reglementare a răspunderii pentru politicienii aleși sau pentru cei numiți în funcții publice.
Politicienii sunt tentați să promită ceva care are multă priză la public, iar publicul, de multe ori, se lasă amăgit de promisiuni. Ulterior, constată că aproape nimic din planul primit în dar de la candidat nu s-a concretizat după câștigarea puterii. Tentațiile sunt mari pentru politicieni în încercarea de a obține puterea. De multe ori, dorința de a ocupa o funcție publică îi determină pe politicieni să mintă mai mult decât este cazul. Omul votează, iar apoi își dă seama că a fost amăgit, ca de fiecare dată. Este bine să promiți doar ce poți realiza sau să nu promiți nimic și să faci. Problema este că, dacă un politician vine cu un discurs de bun-simț sau nu promite mai nimic, va avea șanse reduse să fie votat și să pună mâna pe postul mult visat. Așadar, s-a mințit, se minte și se va minți în continuare. Iar jocul de-a amăgirea electorală a fost, este și va fi în democrația originală românească.
Care ar fi totuși soluția ca unii politicieni să nu își mai bată joc de cetățeni cu promisiuni deșarte în campania electorală? O posibilă soluție ar fi elaborarea unui amplu proiect de țară care să fie asumat, fie și în Parlament, de către toate partidele politice. Dacă nu se poate aproba în Parlament un proiect de țară, se poate ajunge măcar la un consens general pe anumite teme esențiale pentru România. Ulterior, toate programele de guvernare vor avea un fir roșu inspirat din proiectul de țară. Nu e vorba nici măcar de cincinalul de pe vremuri sau de o planificare a economiei, ci de predictibilitate, care este binevenită în mediul economic și în celelalte domenii ale vieții sociale.
Astfel, orice program de guvernare, indiferent de partide și de coaliții, va avea în vedere liniile directoare prezente în proiectul de țară.
Ce ar putea să cuprindă un proiect de țară? Ei bine, domeniile sau direcțiile în care România dorește să se dezvolte în următorii 2, 5, 10, 15, 20 de ani. Astfel, nu va exista vreo surpriză cu privire la minciunile din campania electorală. Politicienii vor trebui să identifice sursele de finanțare și să își arate capacitatea profesională de a pune în operă obiectivele țării. De exemplu, România vrea să crească în turism, să devină un pol regional al turismului, iar toate investițiile din acest domeniu ar trebui să fie tratate cu prioritate, fie că este vorba de Marea Neagră sau de restul țării. De aici se pot naște foarte multe politici publice care să susțină dezvoltarea turismului și atragerea de milioane și milioane de turiști an de an. La fel cum face și Bulgaria, care are de 10 ori mai mulți turiști decât România, cu toate că are mai puțină populație. Bulgaria are însă un litoral care arată altfel decât cel din țara noastră.
Și un domeniu îl susține pe altul, pentru că nu există turism fără infrastructură de turism și mai ales de drumuri. Iar totul se face cu personal specializat, deci cu educație, cu servicii și alimentație, deci agricultură. Astfel, lucrurile se leagă unele de altele. România are nevoie de un proiect de țară cu o listă de măcar 10 domenii prioritare. De aici vor rezulta programele de guvernare și pliantele politicienilor pentru diferitele tipuri de alegeri. Este nevoie de ordine și de organizare, dar și de un plan. Este, așadar, inevitabil un proiect de țară, iar din acesta să rezulte programe de guvernare centrală, dar și cu adaptare la nivel local. Nu poți face treabă fără un plan. Este greu, dar trebuie să scăpăm de improvizații și de adaptabilitate și de dictonul preferat al românilor: „Lasă că merge și așa!”
