
Propunere inedită pentru postul de manager al Complexului Energetic Oltenia. Daniel Burlan, fostul președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, susține că Laurențiu Ciurel, fost director, ar fi potrivit să preia conducerea companiei energetice, în cazul în care Dan Plaveti, actualul șef, ar pleca la Hidroelectrica. Daniel Burlan, fost angajat al Complexului Energetic Oltenia, este de părere că Laurențiu Ciurel are experiența necesară și cunoaște bine atât compania, cât și sistemul energetic pentru a prelua postul de președinte al Directoratului CEO.
Procedura de selecție pentru conducerea Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie de stat din România, a intrat în linie dreaptă.
Din cei 16 candidați înscriși în competiția pentru funcția de director general, pe lista scurtă au rămas doi: Iulius Dan Plaveti, actualul președinte al Directoratului Complexul Energetic Oltenia, și Bogdan Nicolae Badea, actualul director general interimar al companiei.
Eventuala tranziție în care este implicat Dan Plaveti are loc într-un context complex pentru Complexul Energetic Oltenia, unde procesele de restructurare și planurile de reducere a personalului au generat tensiuni sociale și proteste recente ale sindicatelor la București.
Plaveti are experiență în managementul din sectorul public, ocupând anterior funcții de conducere la CFR Călători și TAROM, dar și în cadrul Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În acest context, obiectivul său este preluarea conducerii Hidroelectrica, companie considerată una dintre cele mai importante din economia românească, datorită veniturilor ridicate și rolului său strategic pe piață.
Decizia finală privind numirea noului director general, pentru un mandat complet, urmează să fie luată în perioada următoare de către Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.




