Dezvăluiri

PROTEST și la SE Craiova II. Ce REVENDICĂRI au energeticienii

Angajaţii Sucursalei Electrocentrale Craiova II vor picheta Prefectura Dolj, în perioada 22-25 februarie, îngrijorați fiind că vor fi disponibilizaţi, după externalizarea care este prevăzută în planul de restructurare întocmit de Complexul Energetic Oltenia.

Salariații SE Craiova 2 cer, ca și minerii care au protestat, săptămâna trecută, în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, reducerea vârstei de pensionare. Potrivit planului de restructurare la Complexului Oltenia, trimis spre aprobare Comisiei Europene, CET Craiova 2 va fi externalizată, urmând să fie administrată de o nouă societate la care acționar să fie Consiliul Local Craiova. O discuție pe această temă a avut loc cu primarul Lia Olguța Vasilescu, urmând să se facă un studiu pentru a vedea dacă înființarea unei noi companii este sau nu rentabilă. Liderul Sindicatului Liber Independent, Ion Vîlceanu, ar vrea ca sucursala să rămână tot în subordinea Complexului Oltenia. ”Am înaintat la Primăria Craiova o solicitare pentru a putea face o adunare publică în fața Prefecturii Dolj, începând cu data de 22 februarie, și până pe 25 februarie. Trebuie să fac și eu sensibilizarea aici, în zona mea. Am trei revendicări mari și tari. Prima este legată de externalizare. Vreau să vedem ce se întâmplă și cum se întâmplă. A doua este legată de reducerea vârstei de pensionare, dar și reactivarea ordonanței 36, fiind vorba despre completarea veniturilor pentru salariații care vor fi disponibilizați pe perioada programului de restructurare 2021-2025. A fost o întâlnire și la primărie. Primăria Craiova a spus că va face un studiu din care să reiasă dacă înființarea unei noi companii este sau nu rentabilă. Studiul este de durată și vom vedea ce va spune. Eu spun că ar fi cel mai bine să rămânem în cadrul CE Oltenia. În România, nicio entitate care a fost externalizată nu a rezistat singură”, a conchis Ion Vîlceanu.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button