Politică

Răducan Morega anunță transferul unor oameni cu ”greutate” și consilieri de la PNL

Useriștii gorjeni vor să se întărească înainte de alegerile de anul viitor și anunță că se află în negocieri cu mai multe persoane care doresc să facă pasul spre formațiunea politică. Până în acest moment, cei de la USR nu au reușit decât un transfer, în persoana lui Vasile Tivig, protestatar în Piața Prefecturii în repetate rânduri pentru drepturile angajaților Complexului Energetic Oltenia. Acum, fostul prefect de Gorj, Corneliu Răducan Morega, anunță venirea unor oameni cu ”greutate”.
„O să mai vină oameni, vă spun. O să vină oameni cu ”greutate”, însă nu vă pot spune numele, dar sunt oameni care o să vină alături de noi pentru că au văzut că suntem serioși”, a spus Răducan Morega.

Vin și consilieri de la PNL?

Răducan Morega a mai precizat că se află în discuții foarte avansate cu mai mulți consilieri de la PNL, însă nici de această dată nu a dorit să spună cine ar putea face obiectul unui transfer politic. „Sunt foarte mulți consilieri de la Partidul Național Liberal care vor să vină la noi, însă nici aici nu o să vă dau niciun nume. Am avut discuții și cu câțiva primari”, a declarat președintele USR Târgu Jiu, Corneliu Răducan Morega.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *