Îmi găsesc cu greu cuvintele și sunt sigur că nu o să reușesc să termin aceste rânduri fără să plâng. Nea Sabin a plecat într-o lume mai bună, nu-l mai vede nimeni la nicio conferință de presă, nu mai are nici țigara în mână și nici camera video… Poate cel mai carismatic cameraman a căutat un loc mai bun, poate și Dumnezeu avea nevoie de un cameraman ca nea Sabin. Am încercat să vorbesc cu el pe 4 mai, apoi am stabilit cu Bogdan Țurcaș să mergem până la el. Nu l-am mai văzut pentru că am refuzat să-l privesc la capelă. După Revoluția din 1989, într-un cartier al Târgu Jiului, m-am împrietenit cu Ducu, fiul lui cel mic, apoi, mulți ani mai târziu, am devenit coleg cu nea Sabin, la Gorj TV. Sunt multe de povestit, nu vă zic decât o scurtă amintire. Prin 2013, am mers la Baia de Fier pentru a filma o știre, eram pe eveniment. Nea Sabin a venit cu doamna Lia, soția lui. Abia ce mă căsătorisem eu. Am rămas impresionat de modul în care acești oameni și-au trăit povestea de dragoste. Pentru doamna Lia, Sabin era „tati”, așa îl alinta, iar el tresărea imediat și se învolbura. „Altcândva, când rosteam numele râului Olt simțeam un tremur în voce și sufletul meu se tulbură și îngenunchează”, așa îmi spunea că se simte când îl striga doamna Lia. Mult mai meșteșugit decât mine scria Fănuș Neagu despre râul Olt, iar nea Sabin îmi zicea acest lucru. Așa era și jianul nostru, se învolbura tot de dragoste și ochii lui albaștri deveneau mai albaștri decât albastrul cerului și al oceanelor la un loc. Nea Sabin nu a murit, trăiește prin noi, noi cei care i-am fost elevi în această meserie și, mai ales, prin copii și nepoți.
Iulian Țimpea
