Stațiunea Rânca, cocoțată spectaculos pe culmile Parângului și străbătută de celebrul Transalpina, este un paradox dureros al turismului românesc: o zonă cu un potențial turistic uriaș, dar sufocată de ani buni de indiferență, lipsă de viziune și administrație fragmentată.
Cu peisaje care îți taie răsuflarea și condiții naturale care ar putea rivaliza oricând cu stațiuni consacrate din Alpi, Rânca ar fi putut deveni o perlă a turismului montan românesc. Și totuși, astăzi, la aproape fiecare vizită, turistul se lovește de aceeași realitate dezamăgitoare: construcții ridicate fără niciun plan urbanistic coerent, lipsa canalizării și infrastructură lăsată la voia întâmplării.
O dezvoltare haotică, fără cap și fără coadă
Rânca este exemplul clasic al unei dezvoltări făcute cu ochii pe câștigul rapid, nu pe viitorul durabil. Cabane și pensiuni construite în grabă, uneori în dispreț total față de reguli urbanistice, au transformat pitorescul stațiunii într-o amestecătură arhitecturală fără identitate. S-a construit mult și prost, iar lipsa unui plan integrat a condus la probleme majore: drumuri impracticabile iarna, rețele electrice suprasolicitate și mai ales – lipsa unei rețele de canalizare funcționale.
Problema canalizării – rușinea unei stațiuni montane
În anul 2025, într-o stațiune care atrage mii de turiști anual, să vorbim despre fose septice și improvizații pentru evacuarea apelor uzate e o rușine națională. Nu doar că afectează imaginea stațiunii, dar este un pericol real pentru mediu. În loc să vorbim despre pârtii moderne, centre de relaxare sau turism sustenabil, la Rânca încă ne întrebăm cum e posibil să nu existe o canalizare funcțională în plin secol XXI.
O stațiune prinsă între comune – și nimeni nu-și asumă nimic
O altă problemă cronică a Râncii este împărțirea administrativă. Teritoriul stațiunii este împărțit între comunele Baia de Fier și Novaci, ceea ce duce, previzibil, la lipsă de responsabilitate și blocaje administrative. Când o problemă apare – fie că e vorba de deszăpezire, curățenie sau iluminat – fiecare autoritate locală așteaptă ca „cealaltă parte” să intervină. Iar între timp, turiștii privesc neputincioși cum potențialul se irosește, sezon după sezon.
Rânca merită mai mult
Rânca are nevoie urgentă de un plan serios de redresare, de o autoritate unică de administrare și de fonduri alocate responsabil. Nu mai putem vorbi doar despre ce „ar fi putut fi” această stațiune. Avem nevoie de fapte. De colaborare între autorități. De investiții în infrastructură, dar și în ordine și reglementare urbanistică.
Potențialul există. Dorința turiștilor de a reveni – și ea. Ceea ce lipsește e voința politică, administrativă și comunitară de a transforma acest colț de rai într-o destinație montană europeană, nu într-un caz de studiu despre cum să irosești o șansă.
Până când? Până când Rânca va deveni un exemplu de „așa nu”? Sau până când cineva va avea curajul să pună ordine într-un haos care durează de prea mulți ani?
