
Consumul de droguri în școli nu mai este o excepție, ci o realitate alarmantă care afectează tot mai mulți elevi. Recent, în Mangalia, o elevă de 14 ani a fost găsită inconștientă în baia școlii, după ce a consumat o substanță interzisă procurată chiar în curtea instituției. Cazul a stârnit îngrijorare în rândul autorităților și specialiștilor.
Elevii afirmă că obținerea drogurilor este mai facilă decât cea a alcoolului sau țigărilor. „Un drog de 10 lei, sunt peste tot”, spune unul dintre elevi, care susține că un gram de iarbă costă în jur de 50 de lei și poate fi comandat rapid printr-un simplu mesaj sau telefon.
Studiile arată că un elev din cinci a fost oferit cu substanțe interzise în ultimul an, iar 70% dintre ei spun că alcoolul și țigările sunt ușor de procurat. Aceste date au fost confirmate în cadrul campaniei „Pericol național. Drogul bate viața”, însă situația nu s-a îmbunătățit.
Autoritățile recunosc gravitatea problemei. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că „consumul de droguri este o problemă reală” și a subliniat nevoia unor centre specializate pentru tratamentul minorilor dependenți. În prezent, România dispune de un singur centru pediatric pentru adicții, situat la Voila, creat de un ONG și susținut prin donații. Acesta are o capacitate limitată, iar cererea pentru tratament este în continuă creștere.
„Sună telefonul în fiecare zi. Avem o capacitate de 60 de paturi, dintre care 24 sunt dedicate consumatorilor minori de substanțe”, a declarat Irina Minescu, directorul centrului Voila.
De asemenea, președintele Agenției Naționale Antidrog, Petru Achiriloaie, avertizează asupra creșterii consumului de substanțe psihoactive sintetice și canabinoizi, care sunt foarte periculoși și greu de depistat.
În fața acestui val de consum fără precedent, România rămâne fără o strategie funcțională și cu insuficiente centre de tratament. Agenția Națională Antidrog are în plan să elaboreze o strategie adaptată realității, iar Ministerul Sănătății urmărește înființarea a trei sau patru centre de tratament pediatrice până la finalul anului.
Cazul recent din Mangalia, în care un dealer a fost prins după ce a oferit droguri într-o școală, readuce în atenție necesitatea unor măsuri urgente pentru protejarea elevilor și prevenirea extinderii acestei probleme.
0 168




