Eveniment

Răsturnare de situație în cazul băncii de la Poarta Sărutului din care s-a desprins un colț

Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, a susținut o conferință de presă în care a prezentat mai multe fotografii vechi cu banca de lângă Poarta Sărutului din Târgu Jiu, în care se observă că lipsea și atunci colțul din care s-a desprins acum o bucată. Una dintre fotografiile prezentate este din anul 1973, iar altele înainte de anul 2000.

Adrian Tudor susține că au fost făcute lucrări de reconstruire alte colțului atât în anul 2000, cât și în 2020. „Acea bucată era lipită cu adeziv, asta am și constatat, fiindcă se vedea adezivul, de aceea nici nu m-am dus cu gândul la distrugere sau vandalizare, pentru că știam că înghețul și dezghețul pot să disloce o astfel de bucată care a fost aplicată. Avem o fotografie din 1973, colțul băncii lipsea în acel moment. (…) Mai sunt imagini din 2020, și atunci colțul respectiv era lipsă. (…) A fost reconstituit de echipa de restauratori de atunci. (…) În toamnă s-a făcut o hidrofobizare, însă dacă era deja fisură acolo, acea hidrofobizare nu oprește infiltrarea apei’, a precizat Adrian Tudor.

Acesta susține că luni, 16 februarie, a fost în Parcul Central, iar polițiștii locali l-au informat că bucata din colțul băncii s-a dislocat, dar că nu a căzut. Acesta spune că a mers și a văzut ce s-a întâmplat și că a atins ușor acea bucată desprinsă, dar care nu a căzut atunci. Viceprimarul susține că abia pe 19 februarie a aflat că polițiștii locali au dus bucata desprinsă la magazinul de suvenire din Parcul Central, acolo unde se află biroul unui expert: „Nu am știu pe 17 și 18 februarie bucata a fost dusă la doamna de la Centrul Brâncuși, care se ocupă de restaurare. Bucata se află și acum într-un loc securizat de la Centrul de Cercetare și Documentare Constantin Brâncuși“.

Un expert restaurator în piatră este așteptat la Târgu Jiu pentru a evalua banca parte a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“. El a afirmat că banca va fi reparată atunci când vremea va permite.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *