Eveniment

Răzbunarea pusă la cale de o femeie din Stejari, împotriva vecinului

O femeie din comuna Stejari a fost dusă în arestul IPJ Gorj, marți, după ce a pus la cale o răzbunare şi a dat foc fânarului vecinului său, cu care ar fi avut anterior un conflict. Incendiul a fost observat de vecini, pe 8 martie.

„La data de 10 martie, poliţiştii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj o femeie de 30 de ani, din comuna Stejari, bănuită de săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, la data de 8 martie, femeia ar fi dat foc intenţionat unui fânar construit din lemn și acoperit cu tablă, având o suprafață de aproximativ opt metri pătrați, în care se aflau depozitate fânețe, cât și un număr de opt căpițe de fân, situate pe raza comunei Stejari, la marginea pădurii, aparţinând unui bărbat de 58 de ani, din aceeaşi localitate. În urma incendiului, nu au fost puse în pericol alte bunuri și nu au fost înregistrate victime, prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti. Surse susțin că femeia a fost anunțată, miercuri, că va fi cercetată în libertate.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *