Este nevoie de o reabilitare de urgență în zona inundabilă Stolojani, din comuna Bălești, între Câmpofeni și Arcani. Potrivit primarului din Bălești, Mădălin Ungureanu, în zonă sunt șase gospodării care, la aproape fiecare ploaie abundentă, se inundă. Apa pătrunde în curțile locuințelor, din cauza tubulaturii subdimensionate care a fost introdusă în zona șanțurilor care preiau apele pluviale.
De fiecare dată sunt afectate cele șase gospodării din zonă. Localnicii au cerut intervenția autorităților locale. Se va interveni de către societatea care are contract cu administratorul drumului, respectiv Consiliul Județean Gorj. Primarul Mădălin Ungureanu a precizat că, în circa o lună, situația va fi remediată, prin înlăturarea tubulaturii subdimensionate.