Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a discutat, miercuri, la București cu liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia pe tema noii legi a pensiilor. Potrivit deputatului Mihai Weber, sindicaliștii au primit promisiuni că vor fi preluate în noua lege a pensiilor reducerea vârstei de pensionare și alte prevederi din Legea nr.197/2021 care vin în sprijinul minerilor și energeticienilor. Parlamentarul afirmă, însă, că România nu poate încălca angajamentele luate în fața Comisiei Europene, pentru a nu pierde banii din PNRR. “S-au luat în discuție toate solicitările, toate propunerile de amendamente privind modificările care vor fi aduse legii pensiilor. Discutăm despre reducerea cu 13 ani vârstei de pensionare, dar și de preluare a tuturor articole care sunt favorabile din legislația actuală. A rămas că se dezbate, se discută despre acest lucru și eventualele modificări, după ce ne punem de acord și, bineînțeles că trebuie și o discuție avută și cu specialiștii de acolo și cu tot ceea ce înseamnă Comisia Europeană, pentru că, și este foarte important de reținut acest aspect, noi, ca și țară, nu ne-a forțat, nu ne-a condiționat nimeni în a decide de a impune acel prag de 9,4 % din PIB pentru a nu fi depășit în ceea ce privește anvelopa pensiilor. Deci, cu alte cuvinte, până în 2070, în România, nu se putea modifica nicio pensie, nici măcar cu rata inflației. Este acest angajament pe care România și l-a luat fără să i se impună acest lucru. Ca să apun pe înțelesul tuturor, și nu vreau să fac trimitere la ceea ce a însemnat, de ce s-a întâmplat lucrul ăsta, datorită acelei guvernări de dreapta PNL-USR, care au impus această condiție. Asta înseamnă că dacă noi am cerut acest lucru, nu știu pe ce s-a fundamentat, ne-am asumat acest lucru și, acum, noi trebuie să și justificăm de ce se fac anumite modificări, anumite solicitări, pentru că, dacă ieși din ceea ce ți-ai asumat, cu siguranță, nu te mai încadrezi în a primi acele miliarde din PNRR”, a precizat deputatul.
0 9.960