Politică

Reducerea vârstei de pensionare. DEBLOCHEAZĂ PSD legea? LIDER: Să vedem dacă optica lor rămâne aceeași

Legea de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energiei poate fi deblocată de Ministerul Muncii printr-o ordonanță de urgență de guvern.

Ministerul Muncii a revenit Partidului Social Democrat în urma negoicerilor cu Partidul Național Liberal privind formarea noului guvern. Marius Budăi a fost validat, luni, de liderii PSD pentru a ocupa din nou postul de ministru. Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia așteaptă instalarea guvernului Nicolae Ciucă pentru a purta noi discuții legate de deblocarea Legii 197/2021. Liderul sindical de la Cariera Husnicioara, Paul Constantinescu, speră ca social-democrații să pună în aplicare actul normativ pentru ca minerii și energeticienii să se poată pensiona la 52 de ani. “ Atunci când au fost în opoziție cei de la PSD, și-au manifestat dorința de a sprijini Complexul Energetic Oltenia. Au spus că susțin inclusiv legea de reducere a vârstei de pensionare. După discuțiile pe care le-am avut cu președintele Casei Naționale de Pensii ar exista și varianta pe care ne-a propus-o și Partidul Național Liberal pentru deblocarea legii aceea de a fi asimilată la condiții speciale grupa a doua de muncă, pentru perioada de dinainte de 2001. Dacă ar fi pus în aplicare această variantă, ar avantaja minerii, dar ar fi afectați energeticienii. Noi sperăm că, atunci când va fi instalat noul guvern, să găsim înțelegere, să avem o discuție pentru a vedea ce putem face pentru a debloca legea de reducere a vârstei de pensionare. Am discutat pe tema legii cu parlamentari PSD, dar știți că, atunci când partidele sunt în opoziție, își arată disponibilitatea. Să vedem, acum, dacă optica lor rămâne aceeași. Vom vedea, până la urmă, care dintre variantele de ordonanță de urgență de guvern va rămâne în picioare. Eu cred, însă, că legea 197/2021 poate fi pusă în aplicare în forma în care este acum în vigoare”, a conchis Paul Constantinescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *