Casa Județeană de Pensii Gorj respinge aproape toate cererile depuse de pensionarii din minerit și sectorul energetic, în baza Legii 197/2021. Au fost analizate și respinse, până în prezent, 1.500 de cereri, din totalul de 5.600 depuse. Motivul invocat de Casa de Pensii este că pensionarii nu beneficiază decât de reducerea vârstei de pensionare, ori sunt deja la pensie, deci deciziile pentru pensionari sunt de respingere.
Până acum au fost soluționate și peste 400 de cereri de pensionare depuse de la Complexul Energetic Oltenia. Sunt dosare de pensionare înregistrate, în ultimele două luni, în baza Legii 197 din 2021. În total au fost depuse 1.100 de cereri de către salariații din carierele miniere și din cadrul sucursalelor electrocentrale.
Mai puțin de jumătate dintre acestea au fost soluționate de către Casa Județeană de Pensii Gorj. Este de așteptat ca, până la finalul acestui an, să mai fie depuse alte câteva sute de solicitări de pensionare în baza actului normativ menționat. O bună parte a celor care primesc deciziile de la Casa de Pensii apelează la instanța de judecată.