Complexul Energetic Oltenia a avut 12.800 de angajați, în anul 2020, când a fost aprobat Planul de restructurare a companiei. În ultimii 3 ani, au dispărut peste 3000 de locuri de muncă din cadrul CEO. Potrivit vicepreședintelui Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, în prezent, mai lucrează circa 7000 de mineri și energeticieni cu contracte pe perioadă nedeterminată, restul fiind “sezonieri”. “Politicienii nu fac altceva decât să spună vorbe și promisiuni și o să vedeți că acestea o să se înmulțească. Mai e puțin și trecem în anul electoral și o să vedeți că toate aceste vorbe goale, aceste promisiuni, toate aceste declarații cu privire la salvarea CEO o să fie din ce în ce mai multe și din ce în ce mai pompoase, dar, în realitate, nouă ne merge din ce în ce mai rău. Spun asta, în primul rând, nouă, ca și salariați care mai, astăzi, în subunitățile de producție și, bineînțeles, acestei resurse energetice, cărbunele. Nu se abat absolut deloc de la acest plan de închidere și vorbim pe niște cifre simple, niște realități pe care eu le spun și pe astea nu poate să le conteste niciun politician și nicio trompetă de-a lor care încearcă să ambaleze în vorbe frumoase și în promisiuni această realitate cruntă care nouă ni se întâmplă. Eu vă reamintesc că, atunci când a fost creat și aprobat acest plan de închidere a grupurilor pe cărbune, eram 12800 de salariați, iar, astăzi, mai suntem 9400. Numai în acest an, s-au disponibilizat peste 1000 de locuri de muncă din această companie. Practic, astăzi, mai suntem 7000 de salariați cu contracte pe perioadă nedeterminată, iar restul, până la 9000, am văzut, acum, 2250, deci au depășit de 1800, sunt sezonieri”, a precizat Manu Tomescu.
0 5.228