Actualitate

Restructurarea CE Oltenia. Unde a “dispărut” grupul de lucru

Fostul secretar de stat din Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu, se întreabă ce s-a mai întâmplat cu grupul de lucru constituit în vederea renegocierii planului de restructurare a CE Oltenia.

În 2023, la nivelul Ministerului Energiei, a fost constituit un grup de lucru format din membri ai directoratului CE Oltenia, dar și lideri sindicali din cadrul companiei. Misiunea acestei entități a fost de a identifica argumentele necesare cu care ar trebui mers în fața Comisiei Europene pentru decalarea termenelor de închidere a carierelor și termocentralelor pe cărbune. Fostul secretar de stat din Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu, se întreabă ce s-a mai întâmplat cu grupul de lucru. Social-democratul acuză ”o acută lipsă de profesionalism și iresponsabilitate” în modul în care a fost gestionat, în ultimii ani, sistemul energetic național.

“Asta arată o acută lipsă de profesionalism și o la fel iresponsabilitate. Eu am văzut că parcă e competiție a declarațiilor politice, plan de restructurare, să renegocieze, cât de important este CEO. Discutam, săptămâna trecută,, cu un fost premier și îmi spunea foarte clar: “Andrei, atât timp cât noi avem adoptată o strategie energetică și un plan național integrat energie-schimbări climatice corelat cu strategia energetică, nu prea ai cu ce să te duci să negociezi la Bruxelles”. Am văzut în ultimul timp, o serie întreagă de declarații despre modul în care ar trebui să se renegocieze planul de restructurare al CEO, se discută, de mai bine de doi ani, despre acest lucru, în schimb, cred că puțină lume știe, eu am mai spus acest lucru, există, în momentul de față, un grup de lucru pentru renegocierea planului de restructurare a CEO. Dacă nu mă înșel, acest grup s-a înființat undeva în august anul 2023, iar din acest grup de lucru știu foarte bine că face parte managementul companiei energetice și vorbim, aici, de membri ai directoratului sau al Consiliului de Supraveghere, reprezentanți ai sindicatelor, foarte important, Consiliul Concurenței, și mi se pare că, aici, este reprezentat la cel mai înalt nivel, Bogdan Chirițoiu, care, atunci când vorbește de producătorii de energie pe cărbune se referă la Societatea Națională a Lignitului Oltenia. Și mai mult decât atât, din acest grup de lucru știu că din acest grup de lucru fac parte și reprezentanții României la Bruxelles. Ei au spus că vor aduna argumente în vederea renegocierii planului de restructurare și, mai mult decât atât, că așteaptă acest studiu de adecvanță de la Transelectrica. Nu-mi aduc aminte ca acest grup de lucru să fi ieșit, în ultima perioadă, și să fi prezentat demersurile pe care le-au făcut”, afirmă Andrei Maioreanu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *