Actualitate

Rețele noi de gaze în 11 cartiere din Târgu Jiu

Municipiul Târgu Jiu urmează să beneficieze de extinderea și modernizarea rețelelor de gaze naturale în 11 zone din oraș, printr-un proiect derulat de compania Engie România, în colaborare cu prestatorul Montrepcom. În prezent, proiectul se află în faza de obținere a avizelor necesare din partea instituțiilor competente, un pas esențial înaintea începerii lucrărilor propriu-zise.

A fost aprobată finanțarea pentru proiectul denumit „Reabilitare rețea de distribuție gaze naturale cu conducte și instalații de racordare MP din PE100SDR11 pe străzile Vasile Alecsandri, Vulcan, Constantin Săvoiu, Ecaterina Teodoroiu, 11 Iunie 1848, Vasile Cârlova, 8 Martie, Iosif Stefan Octavian, Panait Cerna, Sfântul Nicolae, Fântânii și Traian, localitatea Târgu Jiu, județul Gorj”. Lucrările prevăzute în cadrul acestui proiect vizează modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, având în vedere că rețeaua din aceste zone nu a mai fost reabilitată de o perioadă îndelungată de timp.

Procesul de reabilitare presupune înlocuirea conductelor vechi, care și-au atins durata de exploatare, cu unele noi, fabricate din materiale conforme cu standardele actuale de siguranță. De asemenea, vor fi schimbate instalațiile de racordare, astfel încât să fie compatibile cu noile conducte, și vor fi montate echipamente de control menite să îmbunătățească monitorizarea și gestionarea distribuției gazelor naturale.

Implementarea acestui proiect este planificată să se desfășoare pe parcursul acestui an, urmând ca lucrările să fie realizate în etape, pentru a minimiza disconfortul locuitorilor și pentru a asigura continuitatea serviciului de furnizare a gazelor. Obiectivul principal al investiției este îmbunătățirea siguranței în transportul și exploatarea gazelor naturale, prin reducerea riscurilor asociate unei rețele îmbătrânite și prin adaptarea infrastructurii la cerințele actuale de funcționare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *