
Situația din carierele Complexului Energetic Oltenia readuce în atenție necesitatea investițiilor în lucrările tehnologice și în reviziile periodice ale utilajelor folosite de angajații din cadrul companiei. Fostul președinte al Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, susține că amânarea acestor lucrări poate avea consecințe serioase atât pentru activitatea exploatărilor miniere, cât și pentru siguranța salariaților din cadrul societății. Potrivit acestuia, readucerea carierelor la o tehnologie stabilă presupune investiții importante, însă acestea nu mai pot fi evitate dacă se dorește menținerea activității în condiții de siguranță.
„Să începi acum procesul de aducere a carierelor la o tehnologie stabilă implică niște costuri foarte mari. Se poate face, dar costurile sunt cu totul altele. Sper să nu se ajungă la închidere și sper să conștientizeze că trebuie efectuate lucrări tehnologice în cariere, precum și reviziile periodice ale utilajelor, pentru a nu pune în pericol lucrătorii. În perioada în care eram încă președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia aveam încheiate acorduri cadru pentru reviziile periodice și reparațiile utilajelor din cariere”, a declarat Daniel Burlan.




