Ultima oră

Rezultatele acțiunilor de prevenire și combatere a răspândirii COVID 19, în Gorj

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 18 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 239 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.200 de persoane, 171 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 270 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 188 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 28.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu se expună la riscuri.

Siguranța și sănătatea dumneavoastră sunt prioritare pentru noi!

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *