Actualitate

Romanescu în vizită la IȘJ Gorj după numirea noului inspector școlar general

Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu a mers miercuri, 17 februarie, la sediul Inspectoratului Județean Gorj pentru a o felicita pe Dana Constantinescu, pentru noua funcție de inspector școlar general și, totodată, pentru a se asigura că proiectele care urmează a fi implementate la Târgu Jiu vor merge în direcția cea bună.

,,O primă discuție cu noua conducere a Inspectoratului Școlar Județean Gorj îmi dă convingerea că lucrurile merg într-o direcție bună! Am vorbit astăzi despre proiectele pe care le implementăm la Târgu Jiu, despre investițiile pe care le facem în unitățile de învățământ și despre faptul că cele două instituții trebuie să își coordoneze eforturile pentru dezvoltarea sistemului educațional din Târgu Jiu. Noi facem eforturi considerabile pentru a asigura numărul de locuri necesar mai ales în învățământul preșcolar, în contextul regulilor impuse de pandemie. Am demarat de 3 ani o serie de proiecte folosindu-ne de toate sursele de finanțare pe care le avem la dispoziție, pornind de la buget și până la bani europeni”, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, pe pagina sa de socializare.

Mai multe unități de învățământ din Târgu Jiu se află în plin proces de modernizare, dar și de creare de noi locuri în acest sector.

,,Grădinița nr. 8 din strada Mioriței, Grădinița „Mihai Eminescu” (ambele extinse prin construirea de noi corpuri de clădire, cu finanțare europeană), grădinița pe care o amenajăm în spațiile mari de la Colegiul „Ion Mincu”, grădinița pe care o amenajăm la Liceul Teologic și care va fi gata anul acesta până la 1 septembrie, Grădinița nr. 15 și multe alte investiții la grădinițele din municipiu sunt proiecte concepute strict pentru modernizarea și crearea de noi locuri în acest sector. Continuăm și investițiile din școli, totul la un nivel fără precedent la Târgu Jiu, pentru că trebuie să asigurăm copiilor noștri toate condițiile de care au nevoie pentru o educație de calitate”, a completat edilul din Târgu Jiu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *