
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, nu își mai dorește ca alegerile parlamentare să se desfășoare pe liste, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, ci să se revină la vechiul sistem de vot uninominal. Edilul speră ca noul Guvern și actualii parlamentari să modifice modul de desfășurare a alegerilor, iar din anul 2028, cei care doresc un post de senator sau deputat să candideze în sistem uninominal.
Afirmația lui Romanescu vine pe fondul faptului că, spune el, peste 80% dintre actualii parlamentari nu mai au legătură cu cetățenii care i-au trimis în Parlamentul României. „Mă rog la Dumnezeu ca actualul Parlament și Guvernul care ne vor reprezenta să găsească soluția ca, în 2028, să avem alegeri uninominale și la parlamentare, adică așa cum a fost pe vremuri. Din acel moment, poți lega parlamentarul de o anumită zonă. Din păcate, astăzi, peste 80% dintre parlamentari nu mai au legătură cu nimeni, poate doar cu partidul. Ei nu mai au o legătură cu autoritățile publice locale sau, cu atât mai puțin, cu cetățenii”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.



