Marcel Romanescu a anunțat că nu exclude o posibilă colaborare cu cei din AUR la nivelul Consiliului Local Târgu Jiu, după alegerile locale. Edilul este convins că formațiunea politică va reuși să facă pragul electoral pentru a accede în forul de conducere și, chiar dacă la nivel național social democrații au exclus orice colaborarea cu cei de la AUR, Romanescu ia în calcul o astfel de variantă. Primarul din Târgu Jiu crede că este mult mai ușor să ajungă la un dialog cu cei din AUR, decât cu cei din Partidul Național Liberal, formațiune politică din partea căreia a câștigat mandatul de primar. „Orice este posibil. Obiectivul meu și al echipei cu care voi pleca în această competiție, mai ales că vorbim de o formațiune politică mult mai puternică la nivelul județului Gorj, este câștigarea alegerilor și asigurarea unei majorități doar pe Partidul Social Democrat în Consiliul Local. Dar, viața politică, ne poate oferi mult mai multe surprize și, la modul cum se conturează lucrurile pe plan local, unul dintre posibilii parteneri poate să fie AUR, mult mai rapid decât Partidul Național Liberal”, a declarat primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Candidează din partea PSD
Marcel Romanescu a anunțat public că nu se va mai regăsi pe listele liberalilor la alegerile din anul 2024 și urmează să treacă în barca social democraților pentru a obține un nou mandat în fruntea Primăriei Târgu Jiu.