
Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a avut o nouă reacție referitoare la scumpirea locurilor de parcare. Edilul a precizat că, în urmă cu trei sau patru ani, nu putea îndemna pe nimeni să folosească mijloacele de transport în comun, însă situația s-a schimbat. Romanescu afirmă că această chestiune nu are legătură directă cu scumpirea locurilor de parcare, însă consideră că toți ar trebui să fim mai responsabili și să utilizăm transportul public.
„Aici mai apare o problemă. Este adevărat că problema nu se leagă neapărat de locurile de parcare. Până acum trei ani nu puteam spune niciun cuvânt când venea vorba despre numărul foarte mare de mașini din Municipiul Târgu Jiu, pentru că nici eu, personal, nu puteam să îndemn pe cineva să folosească transportul local din Târgu Jiu. Astăzi, să mă ierte Dumnezeu, dacă locul de parcare ți se pare prea scump, eu zic că putem folosi și mijloacele de transport în comun, care, din punctul meu de vedere, sunt extrem de silențioase și bine puse la punct. Avem un sistem de transport de ultimă generație!”, a declarat primarul Târgu Jiului, Marcel Romanescu.




