Curiozități

Ruine romane, descoperite pe locul unui buncăr din cel de-al Doilea Război Mondial

Arheologi din Marea Britanie au descoperit ruinele unei curți romane într-un buncăr din cel de-al Doilea Război Mondial, care făcea parte din rămășițele unui turn roman.

Mănăstirea de călugărițe Alderney a fost folosită de soldații germani în timpul ocupației Insulelor Canalului.

Dr. Jason Monaghan, care a participat la săpăturile arheologice în zonă, a spus că echipa a „descoperit în cele din urmă” curtea originală, după ani de căutari.

Din păcate, orice dovadă a structurilor interne sau a etajelor turnului roman a fost distrusă.

Se crede că mănăstirea Alderney este locul unuia dintre cele mai bine conservate forturi romane din insulele britanice.

Zona a fost ocupată timp de aproximativ 1.700 de ani, astfel că păstrează nu doar ruine romane, ci și rămășițele unor structuri din epoca medievală, dinastia Tudor și era napoleoniană, construite una peste alta.

Dr. Monaghan, care ajută la excavarea sitului împreună cu arheologul Dig Alderney, a spus că era alcătuită dintr-un „strat dublu de dale încorporate în lut și acoperită de mortar, într-un singur loc”.

Ruinele unei clădiri, deasupra curții romane

Rămășițele unei alte clădiri construite deasupra curții au fost găsite și în tranșeele excavate de arheologi. Se crede că ar fi putut face parte din casa guvernatorului din Alderney, din perioada Tudor, notează BBC.

După ce a constat că zidurile turnului fuseseră nivelate, arheologii cred că fortul roman a fost renovat de britanici în jurul anului 1793.

Următoarele lucrări la aceste ruine romane au fost efectuate de către armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Germanii și-au introdus buncărul cu mare atenție, în ruinele turnului, folosind în mod eficient pereții interiori de nord și sud ca cofraje pentru turnarea betonului. Din păcate, au scos în întregime interiorul turnului, distrugând orice dovadă a structurilor sau etajelor interne”, a afirmat doctorul Monaghan.

Dig Alderney a spus că intenționează să se întoarcă la mănăstirea Alderney în primăvara anului 2022, cu noi cercetări, pentru a afla mai multe despre istoria sitului în perioada medievală și a Tudorilor.

Articole asemănătoare:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button