Ultima oră

Rusia devine prima țară din lume cu trei vaccinuri împotriva COVID-19 aprobate

Rusia a aprobat sâmbătă al treilea vaccin împotriva coronavirusului, a anunţat premierul Mihail Mişustin la televiziunea de stat, deşi studiile clinice la scară largă asupra acestui produs, etichetat CoviVac şi produs de Centrul Ciumakov, abia urmează să înceapă, transmite Reuters.

Rusia a lansat deja două vaccinuri COVID-19 urmând o abordare similară de acordare a aprobării înainte de a vedea rezultatele studiilor în faze avansate. Aceste vaccinuri sunt Sputnik V, dezvoltat de Institutul Gamaleia din Moscova, şi EpiVacCorona, dezvoltat de Institutul Vektor din Novosibirsk, scrie news.ro.

Aprobările anticipate au ridicat îngrijorări în rândul unor oameni de ştiinţă din Occident, dar inoculările au început la scară largă în Rusia numai după ce testele clinice au fost încheiate şi au arătat succes.

Sputnik V a fost aprobat în august, iar ultima fază a studiilor clinice a început în septembrie. Vaccinarea în masă a fost lansată în decembrie, după ce rezultatele studiilor preliminare au arătat că vaccinul este eficient cu 91,4%.

De atunci, peste două milioane de ruşi au fost vaccinaţi cu cel puţin prima doză de Sputnik V, a declarat ministrul sănătăţii, Mihail Muraşko, pe 10 februarie. EpiVacC se află în faza de producţie şi vaccinările urmează să înceapă în martie.

„Astăzi, Rusia este singura ţară care are deja trei vaccinuri împotriva COVID-19”, a spus premierul Mişustin.

Centrul Ciumakov, înfiinţat în 1955 la Sankt Petersburg de microbiologul şi virologul sovietic Mihail Ciumakov, este cunoscut pentru colaborarea sa cu cercetătorul american Albert Sabin în plin Război Rece, care a dus la producerea vaccinului antipoliomielitic utilizat pe scară largă.

Spre deosebire de vaccinul Sputnik V, care foloseşte un virus responsabil de răceală inofensiv modificat, care păcăleşte organismul să producă antigeni pentru a ajuta sistemul imunitar să se pregătească pentru o infecţie cu coronavirus, vaccinul CoviVac este un vaccin pe bază de virus gripal (virion întreg), un coronavirus care a fost inactivat sau privat de capacitatea sa de a se replica.

„Vaccinul pe care l-am dezvoltat … reflectă întreaga istorie a ştiinţei vaccinului rus, precum şi global”, a declarat sâmbătă directorul Centrului Chumakov, Aidar Işmuhametov.

Vaccinul CoviVac este administrat în două doze, la interval de 14 zile. Acesta este transportat şi depozitat la temperaturi normale ale frigiderului, de 2 până la 8 grade Celsius (35,6 – 46,4 Fahrenheit), a declarat viceprim-ministrul Tatiana Golikova într-un briefing guvernamental în ianuarie.

Potrivit şefului guvernului de la Moscova, la mijlocul lunii martie vor intra în circulaţie primele 120.000 de doze de CoviVac.

sursa: stiripesurse.ro

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *