Dezvăluiri

S-a decis soarta “determinaților”! Vor mai lucra, de la 1 ianuarie, în CE Oltenia?

Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia încadrați pe perioadă determinată, cu excepția celor de la SE Ișalnița, vor avea prelungite contractele, de la 1 ianuarie 2026.

Decizia prelungirii contractelor “determinaților” a fost anunțată de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, liderilor de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, la întâlnirea de marți. Măsura are legătură cu prelungirea activității centralelor pe cărbune, de la 1 ianuarie 2026, CEO urmând să funcționeze cu trei grupuri, până în 2030: doua de la Termocentrala Roviari și unul la SE Turceni. Potrivit președintelui Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, în august 2026, se va lua decizia finală privind cele două grupuri pe cărbune, care se vor afla în rezervă de capacitate, de la 1 ianuarie.

“Problema este că trebuie să luăm de bune ceea ce spune domnul ministru. Acum, eu nu cred că un factor de decizie atât de înalt poate să vină cu neadevărul. Și, atunci, e clar că vor rămâne cele trei grupuri, până la 31 decembrie 2025, active și celelalte două, la care li se răsucește efectiv față de program durata de funcționare, din august, se va decide dacă vor fi ambele în rezervă sau nu în rezervă și celălalt în conservare. Cert este că ni s-a spus cu subiect și predicat că personalul pe perioada determinată de la Ișalnița nu vor mai avea contractele prelungite după 1 ianuarie, iar ceilalți, în funcție de necesarul de energie, cu contracte pe durată determinată și, în funcție de acoperirea cu personal la diverse zone miniere, vor avea sau nu contractele prelungite. Deci, asta vom vedea, după 1 iunie. Cert este că, în prima parte a anului viitor, ceilalți colegi cu contracte pe perioada determinată vor avea contractele prelungite. Așa mi s-a spus. Deci, exceptând pe cei de la Ișalnița. Fiecare salariat are o evaluare. Dacă evaluarea respectivă, pe perioada de lucru, este nesatisfăcătoare, nimeni nu le mai ține contractul. Au mai fost cazuri când nu s-au prelungit contractele la colegi care au abateri disciplinare sau alte chestiuni de genul ăsta. Dar vorbind de marea lor masă, nu vor avea contracte în continuare. Cel puțin asta s-a zis. Eu spun ceea ce a zis ministrul, nu ceea ce zic eu, că eu nu am această responsabilitate să spun, mâine, că toți colegii vor lucra mai departe”, a precizat liderul FNME.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *