Actualitate

S-a eliberat autorizația de construire pentru sala de sport a Universității „Constantin Brâncuși“

Universitatea „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu a obținut autorizația de construire a unei săli de sport. Aceasta va fi construită în incinta campusului universitar din zona Debarcader.

Conform autorizației de construire emisă de Primăria Târgu Jiu privind „construire sală sport și săli de recuperare, amenajare incintă“, durata execuției lucrărilor este de 36 de luni.

Pe terenul unde se afla fostul bazin olimpic al instituției. Investiția se ridică la 5 milioane de euro și își propune să ofere condiții de pregătire la standarde europene pentru studenți și sportivi.

Noua arenă va fi una multifuncțională și va include vestiare moderne, spații de recuperare, precum și zone dedicate activităților educaționale și competiționale. Proiectul este gândit nu doar pentru echipele universității, ci și pentru a sprijini sportul local: sala va putea fi pusă la dispoziția Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu.

Conducerea UCB a decis construirea unei clădiri noi după ce a renunțat la varianta reabilitării vechiului bazin de înot, o soluție considerată prea costisitoare și limitată din punct de vedere tehnic.

Contractul de execuție a fost deja semnat cu firma câștigătoare a licitației.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *