
Întâlnirea de la Ministerul Energiei a avut ca scop lămurirea semnelor de întrebare pe care și le-au pus angajații Complexului Energetic Oltenia în privința viitorului companiei, în urma declarațiile făcute de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu. Președintele PSD Gorj afirmă că CEO va avea funcționale 3 grupuri pe lignit până la 1 ianuarie 2030, nu până în luna august 2026, așa cum a afirmat Virgil Popescu.
“La această întâlnire, s-au lămurit toate aspectele care, până acum, au generat semne de întrebare și reacții neconforme, toate culminând cu declarațiile fostului ministru al Energiei, domnul Virgil Popescu. Realitatea este una singură: există o mare diferență între a nu face nimic, lăsând lucrurile să decurgă așa cum erau prevăzute în planul de restructurare (adică închiderea Complexului Energetic la 31 decembrie 2025) și ceea ce s-a făcut acum, adică generarea unei discuții și punerea unor argumente pe masa Comisiei Europene pentru a rediscuta și renegocia acest plan, în special închiderea capacităților de producție pe bază de cărbune. În momentul de față, rămân trei grupuri funcționale până la 1 ianuarie 2030, alte două grupuri vor rămâne în rezervă energetică, în total, 5 grupuri vor funcționa, în această iarnă. După august 2026, se va face o analiză, în funcție de studiul de impact, care trebuie finalizat, cel târziu în luna aprilie. Studiul de adecvanță va indica dacă ambele grupuri vor rămâne în rezervă sau doar unul. Este cert că minim un grup trebuie să rămână în rezervă energetică, pe lângă cele trei grupuri care vor rămâne în funcțiune”, a precizat parlamentarul.




