Dezvăluiri

S-a strâmbat balanța Justiției! INCULPATUL Daniel Popescu, fostul șef al Poliției Novaci, a îmbrăcat roba de AVOCAT! Cum va fi judecat, astăzi, avocatul-inculpat?

Daniel Popescu, fostul șef al Poliției Novaci, destituit din funcție, după scandalul mascaților SAS, între timp pensionat medical, a devenit avocat. Fostul polițist a susținut examenul de admitere în Baroul Gorj și a promovat examenul, iar în urmă cu două săptămâni a depus jurământul în noua funcție.

Probabil, Popescu este convins că va scăpa cu fața curată în dosarul „Dodoi” deoarece Tribunalul Gorj deja l-a despovărat de acuzațiile inițiale ale procurorilor care îl trimiseseră în judecată pentru complicitate la tortură și tentativă de omor.

Nu este un secret că doar fostului comisar șef de poliție Daniel Popescu, instanța de fond i-a admis schimbarea încadrării juridice a faptelor în purtare abuzivă, raportată la infracțiunea de lovire simplă. Asta deși reclamantul Dodoi s-a ridicat, în picioare, în sala de judecată, și l-a indicat pe Popescu drept cel care l-ar fi lovit cu piciorul la intrarea în sediul poliției.

Din păcate, instanța nu a luat în considerare reacția, la cald, a reclamantului, revoltat la auzul schimbării încadrării juridice a fostului șef al Poliției Novaci. Nici măcar complicitate! Popescu pare că nu a fost prezent în acea seară Fostul șef al operațiunii de la Novaci, din 20 mai 2022, a ajuns astfel să fie în postura în care să preconizeze va scăpa și de pedeapsa ușoară cuprinsă între 4 luni și 2 ani, cu suspendare. Interesant este că Popescu s-a făcut avocat înainte de finalizarea procesului, sigur că instanța nu îl va taxa pentru nimic.

Noul avocat este conștient că o condamnare de peste un an cu suspendare îl dezbracă de roba de avocat. Dar cum finalul acestui proces va fi peste vreo cațiva ani, este timp ca fostul polițist să intre serios în activitate. Este incredibil că inculpatul Popescu, ieșit la pensie din poliție, pe caz de boală, deținător al unei pensii de peste 10.000 de lei, a ajuns să apere, suspecți sau inculpați pe care, cu ceva vreme în urmă, îi ancheta. Vineri dimineață, la Tribunalul Gorj se judecă un nou termen în acest dosar penal controversat. Instanța nu a terminat încă cercetarea judecătorească, iar dosarul nu este încă în faza de soluționare.

Reamintim că, novăceanul Constantin Dodoi a ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu și supus unei intervenții chirurgicale în urma căreia și-a pierdut splina și fierea, pe 21 mai 2022, după ce, cu o seară înainte fusese bătut de ”mascații” de la Serviciul de Acțiuni Speciale, în sediul Poliției Novaci și în autospeciala MAI, iar în aceeași zi arestat pentru 30 de zile și acuzat de ultraj din cauză că nu a oprit la semnalul unui polițist, l-a lovit pe acesta cu autoturismul pe care-l conducea și a părăsit locul faptei. A S

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *