Ultima oră

S-au luat la bătaie într-un local din Turburea și au ajuns în arestul poliției

La data de 20 august a.c, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 34 de ani, din localitățile Turburea, Țânțăreni, Aninoasa și municipiul Târgu Jiu, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că la aceeași dată, în timp ce se aflau atat în incinta unui local public din localitatea Turburea, cât și în afara acestuia, cei cinci bărbați s-ar fi lovit reciproc, tulburând astfel ordinea și liniștea publică și provocând indignare persoanelor aflate în zonă.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbaților, sub supravegherea unității de parchet competente.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *