Ultima oră

Sabie veche de aproximativ 3000 de ani, găsită în locuința unui bărbat

Polițiștii au percheziționat domiciliul unui bărbat de 61 de ani din comuna Corbasca, județul Bacău, bănuit că deținea ilegal un bun cultural. În urma percheziției, a fost descoperită o sabie care datează din epoca bronzului.

„La data de 18 iunie a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Bacău, Postului de Poliţie Corbasca, împreună cu poliţiştii criminalişti şi cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bacău, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, emis de către Judecătoria Podu Turcului, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, anunţă IPJ Bacău.

Activităţile s-au desfăşurat în comuna Corbasca, la locuinţa unui bărbat, de 61 de ani, bănuit că ar fi deţinut, în mod ilegal, un bun cultural susceptibil a face parte din patrimoniul arheologic naţional, scrie News.ro.

„În urma percheziţiei, poliţiştii au descoperit o sabie, care, conform unei evaluări preliminare, ar putea data din epoca bronzului, având o vechime estimativă de aproximativ 3.500 de ani. Bunul a fost ridicat în vederea expertizării, urmând a se stabili cu certitudine vechimea şi provenienţa acestuia”, precizează IPJ Bacău.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vânzării acestora se efectuează numai prin intermediul operatorilor economici autorizaţi, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *