Serviciul de Ambulanță Județean Gorj are nevoie de 6 medici. Dosarele celor interesați să participe la concursul de angajare mai pot fi depuse până pe data de 27 iunie. Au fost scoase la concurs cinci posturi la Stația centrală de la Târgu Jiu și un post la Substația de la Târgu-Cărbunești. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, unitatea sanitară are nevoie de medici specializați în medicină generală sau medicină de familie. Se caută personal chiar aflat în ultimul an de rezidențiat, dacă au una din cele două specializări. Persoanele interesate și care îndeplinesc toate condițiile pot să își depună dosarul de candidat până luni, la Stația centrală a Serviciului de Ambulanță Județean Gorj. Concursul va consta în evaluarea activității profesionale, participarea la o probă scrisă care va dura 3 ore, precum și parcurgerea unei probe practice, care se va desfășura la sediul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj. Pentru promovarea concursului un candidat va trebui să obțină minimum 120 de puncte. Serviciul de Ambulanță a mai încercat să organizeze concursul pentru angajarea de medici, dar nu s-a prezentat nimeni.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj are sediul central în Târgu Jiu (stația centrală) și șase substaţii de ambulanţă la Motru, Novaci, Bumbești-Jiu, Târgu-Cărbunești, Rovinari și Turceni care asigură o acoperire a întregului teritoriu al judeţului. Personalul medical operativ este format din 7 medici.