Pe 6 noiembrie se împlinesc doi ani de când regretatul Petrică Mâțu Stoian a plecat dintre noi fulgerător, vestea morții sale venind ca un trăsnet peste România, dar mai ales pentru familia cântărețului, prieteni și cunoscuți.
Familia lui Petrică Mâțu Stoian, în scandal cu Doru Gușman, impresarul regretatului cântăreț
Cântărețul a lăsat în urma sa multă durere, dar și o creație muzicală de excepție pe care nimeni nu o va uita. Cu toate că au trecut aproape doi ani de atunci, în continuare familia regretatului artist se luptă pentru a primi ce li se cuvinte. Mai precis, surorile lui Petrică Mâțu Stoian au deschis un proces prin care vor să primească bunurile din casa în care a locuit fratele lor până în ziua în care a plecat la ceruri.
Cele două surori au un proces deschis cu Doru Gușman, impresarul artistului, cel în care căruia interpretul a stat în ultimii ani de viață. Maria Tărchilă a declarat, în exclusivitate pentru Spynews.ro, că nu a primit absolut nimic din bunurile personale ale fratelui ei, și nu i se pare deloc normal.
”Avem proces, vedem ce spune legea. Ce spune legea, dacă primim bine, dacă nu, iar bine. Vrem să primim ce ni se cuvine, nimic în plus, ce era dreptul fratelui meu și ce trebuie să primim noi moștenitorii. Trebuie să primim lucrurile lui din casa în care a locuit el, din casa impresarului, toate lucrurile, nu mi-a dat nimic de acolo. Mă refer la tablouri, tot ce era de-ale lui, lucruri personale, ceea ce nu am primit nimic, nimic”, a spus Maria Tărchilă, sora lui Petrică Mâțu Stoian, în exclusivitate pentru Spynews.ro
Sora lui Petrică Mâțu Stoian susține că nu trebuia ca Doru Gușman, cel care i-a fost impresar fratelui ei, să înceapă să facă pomeni cu lucrurile cântărețului, căci nu avea niciun fel de drept să facă acest lucru.
”Eu nu am nimic cu Doru Gușman, el trebuie să îmi dea toate lucrurile fratelui meu să le pun în casa lui, la țară, el nu mi-a dat nimic. El a început să le dea de pomană, face el pomeni, e el neam cu Mâțu? Nu e frate, nu e soră, ce e el cu Mâțu să facă pomeni? Nu trebuie să înstrăineze nimic din lucrurile lui, el nu respectă niciodată legea. El pe lucrurile lui Mâțu nu trebuia să pună mâna pe nimic, trebuia să vină poliția să facă proces verbal, să nu punâ mâna pe nimic, dar el a început să le dea”, a mai zis sora artistului.
sursa: spynews.ro