Nimic nu este întâmplător. Există un determinism în toate, vorba marelui filosof Chipciu, ex-FCSB, actualmente U Cluj. E născut pe la Brăila, deci nu se poate face o corelație între loc și personaj. O fi stat prea mult pe lângă Gigi Becali și de acolo a împrumutat principii de viață, afaceri și fotbal. Așa s-a trezit vorbind în public fotbalistul Chipciu, în urma unei efuziuni instinctive, și a încercat să explice care e treaba cu viața în fotbal și, în general, cum e cu viața în viață. Adică, dacă există o cauză, există și efecte.
A fost un fel de talmeș-balmeș mânat emoțional, dar, pe alocuri, unii i-au dat dreptate, iar alții au zis că a vrut să pară prețios și demonstrativ. S-a spus și că fotbaliștii, cum le zice Ioanițoaia, se descurcă bine și cu gura, nu doar cu picioarele. Ori îl avem ca exemplu contrar pe Gică Hagi, care nu a excelat niciodată la capitolul comunicare și și-a arătat limitele încă de la prima frază emisă în spațiul public.
În fine, au existat și fotbaliști geniali la toate, inclusiv la vorbit. Un Beckenbauer sau un Platini. Păreau că îi poți pune lejer să țină discursuri despre determinism la orice academie de sport sau de altceva. Greu îl poți așeza pe fotbalistul Chipciu lângă ei, dar, oricum, niciunul dintre ei nu era filosof.
Probabil că ieșirea emoțională a lui Chipciu, care n-a vorbit niciodată în public despre filosofie socială sau evoluționism, a fost un mod de a se descărca. A trecut de la acest subiect la haine de firmă fake versus originale și, în final, la alegerile politice netrecute prin filtrul critic. O fi citit ceva între cantonamente Alex Chipciu, n-o fi citit. O fi vreun tip eclectic. Poate a ciugulit informații de ici-colo în timpul liber. Sau poate că era atât de supărat încât a vrut să se răcorească și a profitat de ocazie să arate că ar fi și inteligent. A părut că și-a atins apogeul intelectual.
Dar nu despre asta este vorba, ci despre cum apariția lui a fost un fel de gong într-un zumzet uniform. Indiferent de ce a spus, faptul că mesajul a venit de la un fotbalist arată că există o preocupare în legătură cu viața de zi cu zi, sensul vieții și viitorul. Preocuparea asta pare să fie una generală, indiferent de educație și intelect. Nu toți fotbaliștii doar dau în minge și câștigă bani. Nu toți românii sunt niște roboței care merg la serviciu și își achită taxele. Pe unii îi mai și macină diverse întrebări.
Important este ca temele esențiale să nu fie ignorate. Cel mai greu, în era informației, în care școala își pierde tot mai mult rolul de educator, este să sesizezi temele importante. Un pic de gândire critică e obligatorie. Întrebarea „De ce?” devine esențială. Este, de altfel, ultima întrebare la care trebuie să răspundă un text de presă, din seria: Cine?, Ce?, Unde?, Când?, Cum? și, în final, De ce?
De exemplu, să le aplicăm la politică: Cine este Călin Georgescu? Ce face? De unde provine? Când a devenit relevant? Și, mai ales, de ce a apărut un astfel de personaj? Sunt întrebări care, dacă au și răspunsuri, pot să elucideze în parte cazul.
Vorba determinismului cauză-efect, de care vorbea fotbalistul Alex Chipciu, filosof la U Cluj în momentul de față, unde a jucat 24 de meciuri, are 0 goluri, 1 pasă decisivă și 7 cartonașe galbene.
Putem aplica aceleași întrebări și la Marcel Ciolacu sau la cazul Nordis. Oare cazul Nordis este întâmplător? Ce a căutat doamna Laura în PSD și de ce a fost șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților? Asta chiar este o întrebare pertinentă, mai ales că, ani de zile, puteau fi aprobate sau modificate o mulțime de legi care să prevină din start un caz precum Nordis.
Nimic nu este întâmplător, cum ar zice filosoful din fotbal. Dacă pleci de la niște premise și ai niște cauze, efectele par evidente. Cumva, era de așteptat să explodeze un caz Nordis sau orice alt scandal, când lucrurile nu sunt reglementate, iar antreprenorului care construiește blocuri i se permite de către stat să ia cât avans vrea, fără nicio obligație și răspundere.
Mai este și problema avertizorilor din societatea românească. A societății civile. Apoi intervine și marea problemă a eticii. De exemplu, notarii, care au parafat actele și știau că aceeași locuință nu poate fi vândută de mai multe ori, ar fi putut acționa ca avertizori. Cum au fost emise de fiecare dată documentele cadastrale privind imobilele, dacă acestea erau sau nu libere de sarcini?
Țeapa este mult mai complexă și are ramificații politice clare, prin acele călătorii cu avioane private organizate de Nordis. Țeapa e certă prin faptul că antreprenorul nu părea preocupat să se dea de ceasul morții să construiască apartamentele cu banii luați ca avans, ci să își cumpere bunuri și servicii de lux și să-i răsplătească pe cei care l-au ajutat să se îmbogățească astfel.
De ce nu a intervenit statul la timp? Pentru că statul este controlat de anumite personaje care bagă, din când în când, capul în tablou. De exemplu, și acum există legislația care îi permite dezvoltatorului imobiliar să ia avans 90%. Nu s-a schimbat nimic, deși modelul corect ar fi fost să operăm urgent pacientul, ca să-l salvăm.
E un fel de mlaștină cu apă stătută, în care lucrurile se mișcă greu. Doar unii băieți deștepți și unii politicieni pot zbura pe deasupra cu avioane private, evitând noroiul care îi poate ține pe loc. Ajungem tot la ideea statului eșuat, despre care s-a mai vorbit, și nu putem să nu observăm cât de slabe sunt instituțiile sale și, implicit, democrația.
Exemple? Starea sistemului de educație, țeapa „Nordis”, anularea alegerilor, furtul coifului dacic… și lista poate continua.
Nu ai cum să te aștepți la alte rezultate dacă faci aceleași „greșeli” de 25 de ani de democrație. Exemplele date nu sunt decât niște tumori pe corpul bolnav al democrației românești. Ce șanse de supraviețuire are un astfel de pacient?
