Actualitate

Școală modernă în Bălănești!

Școala gimnazială „Ion Popescu Voitești“ din comuna gorjeană Bălănești va fi reabilitată, modernizată și dotată printr-un proiect în valoare de aproape 3,4 milioane de lei, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. Contractul a fost semnat, în data de 28 mai 2021, împreună cu primarul comunei Bălănești – județul Gorj, Ovidiu Pungan, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu.

Proiectul implementat de Primăria comunei Bălănești, județul Gorj, în cadrul Axei prioritare 10 a POR 2014-2020, dedicată îmbunătățirii infrastructurii educaționale, constă în reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea Școlii gimnaziale „Ion Popescu Voitești“ din satul Voiteștii din Vale, urmărindu-se creșterea gradului de participare la procesul educațional de la 67 la 95 de elevi.

Astfel, vor fi realizate lucrări de reparații și amenajări interioare, lucrări de reabilitare termică și modernizare a utilităților, inclusiv crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități, vor fi achiziționate echipamente IT și didactice moderne. În prezent, unitatea de învățământ este formată din patru corpuri: școala și trei construcții anexe. Prin proiect, se urmărește extinderea cu un corp de intrare și distribuție care să permită legătura între corpurile de clădire fără a se părăsi spațiul interior.

Investiția derulată de Primăria comunei Bălănești, județul Gorj, în cadrul POR 2014-2020 are o valoare totală de aproape 3,4 milioane de lei, din care 3,3 milioane de lei (713 mii de euro) este finanțarea nerambursabilă. Perioada de implementare a investiției este de 52 de luni.=

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *