
Transformare completă, cu accent pe eficiență energetică
Contractul de execuție a fost atribuit la finele lunii martie a anului trecut, iar lucrările s-au încheiat cu succes. Clădirea școlii a fost reabilitată integral, fiind dotată cu panouri fotovoltaice care alimentează două pompe de căldură. Acestea asigură confortul termic pe timpul iernii, iar pentru situații neprevăzute, proiectantul a inclus și o centrală pe peleți, garantând continuitatea funcționării.
Primarul Dumitru Vulpe a declarat că valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 3 milioane de lei. „Proiectul a cuprins și achiziție de mobilier, aparatură IT de ultimă generație și dotări cu materiale didactice pentru toate școlile din comună. S-au livrat și ultimele materiale didactice pentru elevi, pentru dotarea laboratoarelor”, a precizat edilul.

Tehnologie și confort pentru elevi
Noua școală din Câlnic nu mai păstrează nimic din imaginea învechită a unităților rurale de altădată. Înăuntru, fiecare clasă e o lume aparte. Mobilierul este nou, fiecare clasă este dotată cu table inteligente, iar laboratorul de informatică strălucește de-a dreptul, cu laptopuri moderne și organizarea impecabilă.

Toaletele sunt acum în interiorul clădirii, moderne și igienice, eliminând complet vechea problemă a „toaletei din fundul curții”. Școala are o bibliotecă ce oferă o colecție de cărți accesibile pentru lectură și studiu, precum și un teren de sport relativ recent modernizat și el.

Florentina Stoenoiu, directoarea școlii, pășește prin săli cu ochii strălucind: „E totul pregătit. Luni, pe 8 septembrie, copiii vor păși într-un loc care le aparține cu adevărat”. În fiecare sală de clasă, cărțile erau deja așezate pe bănci, pregătite pentru începutul anului școlar. Cadrele didactice puneau la punct ultimele detalii, cu emoția aceea tăcută pe care doar începuturile o pot aduce, asigurându-se că totul este perfect pentru primirea elevilor.

Grădinița – un spațiu de poveste
La grădiniță atmosfera este de basm. Mobilierul colorat, jucăriile variate și decorul atent pregătit creează un mediu prietenos și stimulant pentru cei mici. Într-un gest de respect față de tradiție, unitatea școlară a achiziționat costume populare pentru copii, care sunt așezate cu grijă în dulăpioarele de la intrare.

Educație cu viziune
Modernizarea școlii din Câlnic este mai mult decât o investiție în infrastructură – este o investiție în viitorul copiilor, în calitatea actului educațional și în demnitatea comunității. Prin acest proiect, comuna Câlnic demonstrează că educația rurală poate fi la fel de performantă și atractivă ca cea urbană, atunci când există voință, viziune și sprijin instituțional.
Un nou început bate la ușă pentru elevii din Câlnic – unul în care învățarea se face într-un mediu modern.










