Ultima oră

Se anunță iarnă grea pentru românii cu centrale de apartament

După o vară caniculară, în care cetățenii țării au apelat la aerul condiționat și ventilatoare pentru a se răcori, crescând consumul de curent, veștile pentru sezonul rece nu sunt deloc îmbucurătoare. Specialiștii anunță iarnă grea pentru românii cu centrale de apartament, după ce au fost analizate datele privind prețurile și stocurile de gaz.

După ce mulți cetățeni au decis să se debranșeze de la rețeaua de termoficare publică, după numeroasele avarii care i-au lăsat pe români fără căldură și apă caldă, în plin sezon rece, aceștia ar putea primi o nouă lovitură în buget. Se anunță iarnă grea pentru românii cu centrale de apartament, în contextul în care specialiștii susțin că prețurile gazelor naturale ar putea urca până la niveluri record în această iarnă. Cu toții îi sfătuiesc pe cetățeni să economisească pentru că facturile ar putea fi cu adevărat extrem de costisitoare.

Motivul pentru care prețul gazelor ar urma să urce este faptul că depozitele sunt extrem de scăzute în multe regiuni ale lumii. În Asia, gazul natural lichefiat (LNG) se află la cel mai mare nivel din ultimii opt ani. Temperaturile ridicate din emisfera nordică sunt cele care au dus la scăderea stocurilor pe piețele – cheie. Astfel, este foarte posibil să se atingă prețuri record la gazele naturale, în această iarnă, conform unei analize Reuters.

Nivelurile din depozite sunt destul de scăzute în multe locuri, întrucât o vară fierbinte înseamnă că nu există prea multe șanse de a crește stocurile, deci acest lucru ar putea deveni o problemă la iarnă, mai ales dacă vor fi din nou temperaturi scăzute, a explicat un comerciant din Singapore pentru Reuters.

Depozitele europene de gaze naturale, pline în procent de 50%, față de 80% în vara anului trecut
Analiștii afirmă că depozitele europene nu aduc nici ele vești bune, acestea fiind pline în proporție de numai 50-60%, față de 80% cât ocupau în vara lui 2020. Astfel, europenii ar putea risca să intre în iarnă cu stocuri extrem de reduse, fapt care va influența prețul pentru consumatori, se mai arată în analiza citată. În plus, prețurile la hub-ul olandez TTF au crescut cu 32% în ultima lună, până la niveluri maxime, după ce au fost întrerupte pentru mentenanța de vară din Norvegia, dar și de aprovizionarea scăzută cu LNG. Totodată, prețurile ridicate ale carbonului și stocurile scăzute au contribuit de asemenea.

În plus, Gazprom nu a mai rezervat o capacitate suplimentară de tranzit pentru gaze, pentru a asigura cererea, astfel crescând riscul de creștere a prețurilor în Europa. Nici Statele Unite ale Americii nu stau mai bine, prețurile futures ale gazelor naturale ajungând la nivelul maxim pe 31 de luni. Iar prognoza meteo nu aduce vești îmbucurătoare, fiind semnalate temperaturi peste medie până în septembrie. Pe de altă parte, nivelurile de stocare sunt sub media pe cinci ani. Dacă situația se păstrează aceeași, prețurile vor rămâne peste 4 dolari pe MMBtu până în martie 2022.

   
Sursă
impact.ro

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *