Lucrările de reabilitare termică a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu de pe strada Progresului sunt aproape finalizate.
Lucrările sunt în grafic și se apropie finalizarea lucrărilor pe partea termică. S-au schimbat și două cazane pentru asigurarea căldurii și apei calde în condiții corespunzătoare.
”Pe partea de arhitectură se lucrează la etajul V, secția de Pediatrie. Sperăm ca în primăvara anului viitor să fie închis acest proiect finanțat prin Planul Naționale de Redresare și Reziliență, unde sunt niște termene limită care nu pot fi depășite“, a spus Marius Cuțitoiu, consilier județean ales.
Valoarea proiectului este de aproximativ cinci milioane de euro. „Sunt investiții necesare, din punctul de vedere al conducerii Consiliului Județean Gorj“, a mai adăugat Marius Cuțitoiu.
Prin proiect se vor executa lucrări de creștere a eficienței energetice, conform documentației tehnico-economice elaborate, după cum urmează: izolarea termică a fațadelor cu vată minerală; hidroizolație pereți spre exterior; înlocuirea tâmplăriei PVC, conform cerințelor din Auditul energetic și închiderea balcoanelor; montarea de pervazuri interioare și exterioare la fiecare geam; refacerea finisajelor în zonele de intervenție.
Se mai executa următoarele tipuri de lucrări: reabilitarea grupurilor sanitare; montare sistem de umbrire pentru sezonul cald; refacerea trotuarelor exterioare; reparații șarpantă și înlocuire învelitoare; înlocuirea integrală a sistemului de colectare și transport a apelor pluviale (jgheaburi, burlane etc.); înlocuirea integrală a parazăpezilor; montare uși acces secții antifoc cu mânere antipanică; reabilitare instalații electrice, termice și sanitare; înlocuire cazane preparare agent termic; montare chiler; montare panouri fotovoltaice; montare panouri solare; montare instalație electrică de autovehicule electrice.