Actualitate

Se pregătește o hartă seismică în premieră pentru zona Gorj și Oltenia!

Institutul Național pentru Fizica Pământului lucrează la o hartă seismică în premieră pentru județul Gorj și zona Olteniei. Astfel, până în momentul de față au fost instalații stații seismice și o stație GPS la Runcu, Lelești și la Peștișani. Acestea transmit date din cele două zone la Institutul Național pentru Fizica Pământului București. Aici stațiile sunt evidențiate pe o hartă, iar activitatea seismică este monitorizată permanent. Inclusiv seismele mici sunt analizate.

Potrivit reprezentanților Institutului Național pentru Fizica Pământului, în Gorj vor fi instalate în total trei stații seismice și 5 stații GPS, în special în zonele unde s-au produs până în momentul de față cutremure și replici. Până acum s-au produs cutremure și sute de replici, în principal în zona Runcu. Primul mare cutremur a fost luni, de 5,2 grade pe scara Richter, iar marți a avut loc un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter. Au fost și mai multe replici mai mari, de 4 grade pe scara Richter.

În județul Gorj se află un total de 5 specialiști de la INFP care au instalat echipamentele și le-au reglat. Montarea aparaturii va fi finalizată în cursul zilei de vineri. Datele culese cu ajutorul stațiilor vor fi încărcate în aplicații și vor putea fi generate diferite grafice în baza cărora să se poată face analize și interpretări.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *