Dezvăluiri

Se reia activitatea la Cariera Seciuri? Cotojman: Le-am recomandat să discute cu Daniel Burlan

Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, susține că există interes din partea unor privați pentru exploatarea rezervei de cărbune de la Cariera Seciuri.

Liviu Cotojman insistă, de ani, pentru redeschiderea Carierei Seciuri, însă, recent, managerul CE Oltenia, Daniel Burlan, a declarat că nu se vor mai deschide perimetre miniere. Primarul comunei Roșia de Amaradia spune că nu va abandona niciodată subiectul redeschiderii unității miniere de pe raza localității. Liviu Cotojman susține că, în urmă cu câțiva ani, au mai fost agenți privați care au exploatat cărbunele de pe raza comunei Roșia de Amaradia. Acum, edilul speră ca agenții economici, interesați de activitatea minieră, să ajungă la un acord cu Complexul Energetic Oltenia, care deține licența pentru zăcământul cel mare de lignit din zonă. După închiderea Carierei Seciuri au rămas în urmă excavatoarele cu care s-a exploatat cărbunele. Primarul Liviu Cotojman a recomandat conducerii Complexului Energetic Oltenia să le vândă la fier vechi. “Cu banii obținuți din vânzarea acestora și-ar putea cumpăra două excavatoare noi”, spune edilul.

   

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *