Primarul comunei Brănești, Gheorghe Stoichițoiu, vrea să reînființeze singura trupă de teatru comunală din România care a funcționat în localitate. Aceasta a avut activitate mai mulți ani în comuna gorjeană, iar unul dintre actori a fost chiar edilul localității, care se mai ocupa și de regizarea spectacolelor. „Activitatea s-a oprit pentru că noi am îmbătrânit și nu am mai putut să ne implicăm așa de mult. Ne dorim să reînființăm această trupă de teatru, pentru că localnicii gustau momentele artistice pe care le prezentam. Eu și cu un profesor de la școală ne ocupam de spectacole și mai jucam în anumite scenete. Spectacolele se desfășurau în căminul cultural, unde avem o sală de spectacole de 300 de locuri. Sperăm ca trupa de teatru să fie reînființată în acest an“, a precizat primarul comunei Brănești.
0 332