Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă finalizarea proiectelor de investiţii derulate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin care cinci sedii APIA din ţară au fost renovate şi eficientizate din punct de vedere energetic. Unul dintre sediile respective este cel al APIA din municipiul Târgu Jiu.
Fondurile puse la dispoziţie pentru reabilitarea termică a clădirilor cu destinaţia de sedii APIA din Bihor, Gorj, Harghita, Hunedoara şi Mureş au fost în valoare de 22.779.772,89 milioane de lei, din care 14.829.704,83 milioane de lei finanţare provenită de la Uniunea Europeană. Investiţiile realizate prin PNRR au contribuit la modernizarea infrastructurii administrative a APIA, prin lucrări de renovare energetică şi reabilitare termică a clădirilor, cu efecte pe termen lung asupra reducerii costurilor de funcţionare ale instituţiei.
Prin atragerea finanţării nerambursabile disponibile prin PNRR, APIA a diminuat efortul financiar suportat de la bugetul de stat, valorificând oportunitatea oferită de fondurile europene pentru realizarea acestor investiţii.
Reabilitarea termică şi modernizarea energetică a sediului Centrului Local Târgu Jiu în suprafaţă de 368 mp. Investiţia realizată generează o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh/mp/an) cu 79,37%, a consumului de energie primară totală cu 58,27% deteminând o reducere a nivelului anual al gazelor cu efect de seră cu 78,19%. Prin acest proiect consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile a crescut de la 0 la 57,5 kWh/mp/an.




