Administrația Complexului Energetic Oltenia lucrează în momentul de față la proiectul de Buget de Venituri și Cheltuieli al CEO, în concordanță cu măsurile de austeritate. La finalul anului trecut sindicatele au intrat în posesia unui proiect de BVC. Acesta a fost pus însă sub semnul întrebării de către federațiile sindicale reprezentative. Astfel, programul de producție prevăzut pentru anul 2025 are următoarele coordonate: energie electrică pe bază de cărbune – 5.5 TW; producția de cărbune – 11.500 000 tone; descopertă – 74.600 000 metri cubi.
Sindicatele au atras la vremea respectivă atenția că se înregistrează un deficit de personal generalizat la nivelul tuturor activităților. De asemenea, baza materială necesară pentru desfășurarea proceselor de producție în vederea îndeplinirii indicatorilor din bugetul propus pentru 2025 este insuficientă. Nici numărul de salariați necesar este de 8.700, iar în prezent sunt 8.300.
„Nou proiect de Buget de Venituri și Cheltuieli are acum în vedere măsurile de austeritate. Acesta prevede reducerea de posturi cu 20%. Nici angajările nu mai sunt posibile. Noul proiect de Buget va trebui să fie finalizat până 23 ianuarie și prezentat sindicatelor și ulterior Ministerului Energiei. De altfel, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a cerut reduceri de cheltuieli la companiile din subordine, între care și Complexul Energetic Oltenia.”, a declarat Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.