Mihai Sebe, şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, a fost reţinut, joi, de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a lui Mihai Sebe, şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă, şi a altor doi oameni afaceri, pentru cumpărare de influenţă.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada februarie – mai, Mihai Sebe, în calitatea menţionată, ar fi pretins, printr-un intermediar (martor în cauză), de la cei doi oameni de afaceri, cercetaţi în prezenta cauză, suma totală de 30.000 de euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcţionari publici din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi că îi va determina pe aceştia să nu dispună măsurile legale care se impuneau cu ocazia unor controale efectuate la societăţile afaceriştilor.