Eveniment

Șeful SAJ Gorj, chemat la raport

Managerul interimar al Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, Traian Constantinescu, va trebui să prezinte un raport de activitate în cadrul Comisei de Dialog Social și a Colegiului Prefectoral. În acest sens există o solicitare din partea Federației Naționale Ambusan, condusă de sindicalistul Cristi Aldescu. Solicitările au în vedere încadrarea cu personal, pe categorii, la instalarea în funcție a lui Traian Constantinescu, precum și prezentarea situației curente.

Se mai solicită o situație a orelor suplimentare, încadrarea cu medici, transferul de cadre medicale, concursurile de angajare și alte aspecte legate de asigurarea resursei umane la nivelul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj. Este de amintit că, recent, Serviciul de Ambulanță Județean Gorj a fost verificat de Corpul de Control al prefectului de Gorj. S-a avut în vedere modul în care a fost organizat un concurs pentru angajarea unui șef de serviciu.

Există suspiciuni cu privire la respectarea procedurilor legale cu privire la organizarea concursului și s-a dispus suspendarea acestuia. Practic, va fi nevoie să fie reluate toate procedurile, în cazul în care se va mai dori angajarea unui șef de serviciu. Este vorba de un post nou înființat de care este interesat actualul director economic interimar. A fost al doilea control al Corpului de control al prefectului, care a vizat Serviciul de Ambulanță Județean.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button