Dezvăluiri

Semnal de alarmă! “Dacă se renunță la cărbune, în 2026, pentru România nu va fi ok”

Deputatul Gheorghe Pecingină atrage atenția că România va avea de suferit, dacă guvernanții vor renunța, în 2026, la energia produsă pe bază de cărbune.

Capacitățile pe cărbune vor trebui închise etapizat până în 2026, conform planului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Deputatul Gheorghe Pecingină amintește că prima variantă a planului prevedea să nu fie închise cariere și grupuri pe lignit până când nu va fi pus altceva în loc. Între timp, programul a suferit modificări și au început să fie închise rând pe rând capacități. Deputatul Gheorghe Pecingină atrage atenția că nu doar Gorjul, ci România va avea de suferit, dacă guvernanții vor renunța, în 2026, la energia produsă pe bază de cărbune.

“Se discută doar ipotetic și teoretic și apar toți, în campaniile electorale, și spun lucruri pe care gorjenii vor să le audă, după aceea, uită de ele și nu se mai pronunță nimeni și vor da vina unii pe alții din cauza lui X, din cauza lui Y nu s-a făcut, ei nefăcând nimic, cei care au putere de decizie, în momentul de față. Dacă se va renunța la energia pe cărbune, în 2026, deși nu-mi doresc, nu va fi ok pentru România, în primul rând, nu pentru Gorj. Gorjul, este evident că va avea probleme, dar pentru România nu va fi ok, pentru că ai nevoie de energia pe combustibil fosil, n-ai pus nimic în loc și nu poți să închizi. Nu înțeleg strategia asta, dar mă depășește. Citesc toată ziua în presa gorjeană cum ba Iordache, ba Weber rezolvă această problemă, ba Burduja, ba Ciolacu schimbă planul și n-au schimbat nimic. Nu s-a întâmplat nimic. Vreau să vă spun și vă reamintesc, în momentul în care făceam parte din conducerea PNL, planul inițial, la care am și asistat la primele discuții cu Comisia Europeană, prevedea că se vor închide capacități atunci când se vor porni. Deci, mai întâi se vor porni capacități care să înlocuiască actualele capacități de producție, ori lucrul ăsta nu se întâmplă. Nu este normal”, a precizat parlamentarul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *