
Primarii se tem că guvernul nu le vor mai aloca fonduri pentru funcționare, în acest an. Autoritățile publice locale ar putea fi lăsate să-și asigure fondurile necesare pentru plata salariilor doar din taxele și impozitele locale majorate, pe care le vor colecta, în acest an. Deputatul AUR Ionelia Priescu le dă dreptate primarilor PSD și PNL să fie nemulțumiți de reforma în administrația publică locală. Parlamentarul de Gorj atrage atenția că primăriile au ajuns deja “la limita subzistenței”, nemaiavând nici bani pentru salarii.
“Permiteți-mi să fiu reticentă la tot ce înseamnă proiect venit din partea unui guvern care s-a dovedit incompetent. Văd că există consultări cu primarii, în același timp, vedem primari care își dau demisia, a fost, cred că un primar din Oradea, din Bihor. Sunt clar nemulțumiți, nu au cum să nu fie nemulțumiți. Primăriile sunt la limita subzistenței, nu mai au bani nici de salarii. Heirup-ul ăsta pe care îl face guvernul în orice domeniu, nu numai în administrația locală, pune, efectiv, România în cap mai mult decât era, pentru că au avut grijă 30 de ani cei de la PSD s-o pună în cap. Acum, domnii de la USR, ca să folosesc un limbaj, un termen mai vulgar, călăresc situația direct către prăpastie. Din păcate, asta este situația în toată România. Vedem spitale, școli, nu există. Se taie bani de la spitale, profesorii sunt concediați, copiii sunt mutați la școli îndepărtate, pentru că trebuie să taie peste tot. În același timp, nu vedem tăierile din administrația centrală, de acolo nu vedem. Nu se mișcă oamenii cu tăierile, acolo. Vor să aibă în continuare buzunarele pline, iar poporul, în restul țării, să fie dezastru. Nu pot să privesc cu ochi buni niciun proiect pe care îl are această guvernare subliniat, pentru că s-au dovedit incompetenți încă de la început și nepăsători, inumani, efectiv”, a precizat Ionelia Priescu.



