Dezvăluiri

Semnal de alarmă, tras de un senator de Gorj: Se poate ajunge la blocarea activității CE Oltenia

Senatorul Ion Iordache atrage atenția că există riscul ca activitatea Complexului Energetic Oltenia să fie blocată, dacă vor fi introduse noi interdicții.

Președintele PNL Gorj a reacționat după ce, în ultimele zile, liderii PSD Gorj, au cerut demisia ministrului Energiei, Virgil Popescu, în urma tragediei de la Cariera Jilț Sud. Ion Iordache susține că social-democraților li s-ar fi cerut de la București să “alimenteze” starea emoțională, apărută la Gorj după decesul celor 3 mineri și rănirea altor 10. “Am observat în aceste zile cum au ales dumnealor să se poziționeze și să reacționeze. Din câte știu eu, li s-a cerut de la centru să se implice și ei și să alimenteze această stare emoțională și de a încerca să arunce în spatele ministrului. De câte ori observ cum se poziționează, eu știind foarte bine ce fac și ce au făcut și, de fapt, care este aportul lor în toată activitatea CEO de-a lungul timpului, bineînțeles negative, aproape de fiecare data, am în cap zicala hoțul strigă hoții. Ca să se scape pe el, strigă în altă parte tot timpul. Ăsta este PSD, așa au făcut dintotdeauna. Atâta ipocrizie pe care o observă toată lumea, până la urmă, este problema lor, ăștia sunt oamenii care, de fapt, nu fac niciodată. Ei și acum strigau jos unul și altul, dar, de fapt, problema lor era că le schimbă oamenii lor. E o chestiune de luptă politică, care se duce și pe care o duc în permanență. Indiferent că e un lucru bun sau rău, găsesc în permanență ceva rău în el”, a declarat senatorul.

“Să nu creeze o și mai mare instabilitate companiei”

Ion Iordache susține că există riscul ca activitatea Complexului Energetic Oltenia să intre în blocaj. Senatorul PNL spune că va fi greu să se rezolve problema transportului în cariere, pentru că nu ar exista mașini omologate. “Trebuie să-i întrebăm pe cei care conduc compania și ministerul cum se va rezolva problema transportului în cariere, pentru că este o chestiune destul de delicată. Înțeleg că nu există mașini omologate care să poată să facă deplasarea prin noroaie. Eu am înțeles că au dat drumul la o procedură, dar nu știu sigur să rezolve această chestiune foarte repede. Îngrijorarea mea este că odată cu aceste interdicții de a mai circula oamenii cu mașinile pentru că nu sunt conforme, să nu apară și alte interdicții care ar putea bloca activitatea companiei și, atunci, toți acești oameni care astăzi strigă ca din gură de șarpe ca să valorifice politic, de fapt, să ajute la blocarea activității companiei. Sunt convins că da și aș putea să dau informații suficiente ca să se înțeleagă la ce mă refer, dar cred că nu ar face bine acest lucru, dar le știm cu toții. Ar putea să se blocheze și extragerea cărbunelui și transportul cărbunelui, pentru că fiecare activitate în parte este cum este. De asta am și făcut apel permanent să fie responsabili și să nu creeze o și mai mare instabilitate companiei”, a precizat parlamentarul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *