Unul dintre parlamentarii de Gorj le impută șefilor Complexului Energetic Oltenia lipsa de inițiativă și de comunicare în spațiul public. Senatorul Cristinel Rujan este de părere că la nivelul administrației companiei energetice ar trebui să existe inițiative și propuneri către Ministerul Energiei pentru eficientizarea activității. Nu numai că nu se întâmplă mare lucru, dar nici nu se comunică, în spațiul public, pe orice temă de interes pentru angajați sau pentru publicul din județ și din afara județului.
„Nu comunică pe vreo temă, pe nicio temă. De la conducerea Complexului Energetic Oltenia ar trebui să existe propuneri de eficientizare a activității, proiecte legate de orice, inclusiv propuneri pe tema pensionărilor, a renegocierii Planului de restructurare și decarbonare. Toate aceste teme îi afectează și ei știu cel mai bine ce au în ogradă. Noi dăm explicații in locul celor de la CEO, când nu avem toate datele pe care le au ei la dispoziție. Nu ai cum să conduci o companie cu un număr uriaș de salariați și să nu ai o comunicare minimală în spațiul public”, a menționat senatorul social-democrat Cristinel Ion Rujan.