Dezvăluiri

Senator, despre schimbarea managerului CE Oltenia: Nu văd ca cineva să-i reproșeze ceva lui Burlan

Senatorul Ion Iordache consideră că Daniel Burlan ar trebui să rămână, în continuare, la conducerea Complexului Energetic Oltenia.

Ion Iordache a venit cu precizări după ce au apărut speculații că l-ar dori schimbat pe Daniel Burlan cu Cosmin Trufelea, la conducerea Complexului Energetic Oltenia. Totul a plecat de la faptul că senatorul l-a lăudat pe directorul Carierei Roșia, în presa locală. Ion Iordache a spus că Trufelea ar trebui să fie în conducerea CE Oltenia. Parlamentarul susține că declarațiile sale au fost interpretate greșit. Ion Iordache afirmă că lucrurile merg bine la Complexul Energetic Oltenia și nu crede că Daniel Burlan ar trebui schimbat din funcție.

“ Presa a interpretat declarația mea într-un mod în care consider că nu era cazul. Întrebarea a fost: dacă l-aș susține pe Cosmin Trufelea și răspunsul meu a fost: că dacă va conta susținerea mea, voi susține tot timpul în funcții de conducere, la anumite entități, oamenii care sunt profesioniști în domeniul respectiv. Eu consider că este un profesionist Cosmin Trufelea. A dovedit acest lucru, pentru că este la conducerea celei mai grele cariere din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Știm că, de-a lungul timpului, în conducerea CE Oltenia au fost oameni care nu aveau nicio legătură cu compania. Nu știu când îi expiră mandatul lui Daniel Burlan. Dacă se va pune problema să nu-i mai fie prelungit, probabil că această analiză se va face la nivel de minister. Din câte știu eu, alegerea președintelui o fac membrii Directoratului. Este o anumită procedură. Nu cred că se pune problema să intervină politic cineva. Chiar nu este cazul să ne jucăm cu așa ceva. Deocamdată compania merge bine. Nu văd cine ar putea să-i reproșeze ceva domnului Burlan. Nu e nevoie în momentul de față să fie produsă o instabilitate la nivelul companiei”, a afirmat senatorul Iordache.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *